Drogurile

Dr.M · Trimis: 16/04/2009 22:06 Titlul subiectului: Drogurile

Drogul e o substanţă sau un melanj de substanţe naturale sau sintetice, cuprinzând acţiune psihotropă (asemeni unui sedativ sau stimulent) asupra sistemului nervos central, intensificând unele procese (apar halucinaţii auditive sau vizuale) şi eliminându-le pe altele (durerea fizică, moralitatea).
De-a lungul timpului, prin intermediul drogurilor, omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupaţii, de tristeţe, să se rupă de cotidian, să aibă o percepţie mistică şi să aibă experienţa sacrului, experienţă creata de el însuşi cu susținerea drogului. Din cele mai vechi timpuri oamenii au selectat plante, produse minerale care să aibă fie o acţiune plăcută, euforizantă, fie să înlăture durerea, fie să-l sustragă pe individ de la realitate, fie erau utilizate în cadrul unor ceremonii sau ritualuri, fie, în sfârşit, utilizate în scopuri terapeutice. Cert este că toate drogurile au la început un efect pozitiv “benefic” (“necesar” în situaţia dată) pentru individ, plăcut, de stârnire a plăcerii, curiozităţii, voluptăţii, de îndepărtare a durerii, insomniei, fricii, foamei, oboselii, epuizării.
Referitor la noţiunea de “drog” la noi în ţară, termenul a fost preluat din literatura internaţională în particular anglo-saxonă în care termenul de “drug” semnifică medicament, dar are şi conotaţia de articol care duce la toxicomanie, sens pe care-l are şi în limba română.
Majoritatea drogurilor sunt de origine vegetală şi sunt cunoscute din antichitate : opium (extras din mac – Papaver somniferum), haşiş, marijuana (din Canabis indica), mescalina, psilocibină etc. Pornind de la extrase din aceste plante, prin semisinteză sau direct prin sinteză s-a ajuns la produşi noi, mult mai activi, care la început au avut un concluzie benefic în anestezie şi dezvoltarea rapidă a chirurgiei. Unele droguri aparte de active au fost de la bun început sintetizate în laborator (cum ar fi LSD-ul)
Multe din substanţele considerate droguri sunt medicamente care sunt distribuite cu destulă rezervă, fiind necesare reţete, dar în general sunt destul de accesibile ; dependenţa de astea se întâlneşte mai ales la intelectuali (farmacofilie).
Consumul regulat de droguri şi intoxicaţia cronică voluntară cu acestea, determină farmacodependenţă (toxicomanie).
Pentru a caracteriza toxicomania, propunem mai jos câteva referiri la reacţiile faţă de substanţele toxice :
• reacţiile adverse sunt efecte nocive, nedorite, care apar după administrarea de substanţe în doze normale în scop terapeutic ; tot aici sunt incluse şi reacţiile alergice
• intoleranţa constă în aceea că simptomele apar pe urmă întâia administrare a medicamentului
• reacţiile toxice sunt acele tulburări care se datoresc efectelor directe ale administrării unui toxic
• reacţiile de rezistenţă se caracterizează prin scăderea efectelor mai târziu administrări repetate. Dintre acestea cele mai importante sunt :
- toleranţa – caracterizată prin obţinerea de urmări tot mai mici după administrări repetate de toxic ; oprirea administrării toxicului duce la sindromul de abstinenţă
- dependenţa – urmează toleranţei şi constă într-o stare de intoxicaţie cronică caracterizată de necesitatea constrângătoare de utilizare a toxicului. Se află patru trăsături ce mulează dependenţa :
-dependenţa psihică
-toleranţa
-dependenţa fizică, necesitatea de a continua folosirea toxicului pentru a evita tulburările grave uneori care urmează întreruperii administrării (sindromul de abstinenţă)
-psihotoxicitatea
Majoritatea covârşitoare a toxicelor ce determină dependenţa sunt psihotrope, respectiv au o acţiune asupra sistemului nervos central (în faza iniţială o senzaţie teribil de plăcută)
Drogarea este definită ca o stare de intoxicaţie periodică sau cronică, dăunătoare individului şi societăţii, generată de consumarea repetată a unui drog natural sau sintetic şi care se caracterizează prin :
- o dorinţă invincibilă sau o necesitate obligatorie de drogare şi de procurare a drogului prin orice mijloace.
- o tendinţă de a mări dozele
- o dependenţa de ordin psihic şi uneori fizic faţă de efectele drogului cu apariţia sindromului de abstinenţă la suprimarea drogului.
Sindromul de abstinenţă se manifestă ulterior oprirea administrării drogului la câteva ore şi este o formă a dependenţei fizice, prin simptome şi semne care pot fi chiar periculoase pentru viaţa pacientului. Multe dintre ele sunt inverse faţă de reacţia la drogul respectiv şi este mai grav pentru toxicele cu efect intens şi de scurtă durată cum este heroina. Sindromul de abstinenţă poate duce la moarte.
Încercăm să trecem în revistă pe compact principalele grupe de droguri :

A. Euforicele – după cum le spune şi numele, produc o situație de euforie, beatitudine ; sunt reprezentate în primul rând de opium, derivaţii lui şi de cocaină.
Opiul şi celelalte substanţe înrudite numite opioide se obţin din pastilele verzi dintr-o variantă de mac. Tot de aici se obţin şi mprfina, codeina, tebaina şi papaverina. În zonele unde consumul de opium este cunoscut de mult timp, el se fumează (de la 10 pipe pe zi până la 80-100 în cazul unui mare fumător). în raport cu faptului că sub influienţa opiului percepţiile sunt exacerbate, inclusiv vederea, locurile în care se fumează sunt foarte liniştite, fără zgomote şi întunecoase. Unele forme prelucrate de opium sunt : elixirum paregoricum, Laudanum, chandoo. Efectele opiului in afară de cele meţionate sunt neplăcute : vomă mai ales la mişcare, ameţeală, durere de cap ; acestea sunt însă repede depăşite şi mascate de cele de euforie, activitate cerebrală accelerată, exaltarea imaginaţiei, ideaţiei ; consumatorul are o dispoziție de linişte, cu vise contemplative. Consumul repetat, creşterea dozelor, duc la degradare psihică (lipsă de voinţă, indiferenţă) şi fizică (slăbire în greutate, privire fixă, paliditate, pierderea nefragmentată a poftei de mâncare).
Cel mai importat constituent al opiului este morfina (principal alcaloid). Dozele terapeutice stimulează la ființele sănătoase somnolenţă, scăderea performanţelor cerebrale, indiferenţă, diminuarea mişcărilor, uscăciunea gurii, senzaţie de căldură. Administrată la bolnavi cu dureri intentse morfina are un efect analgezic (înlătură durerea) intens şi electiv. Administrarea la toxicomani se face intravenos, intramuscular şi se ajunge la aceleaşi trăiri ca şi la opiomani. După simplu timp apare şi toxicomania, dar individul e conştient de dependenţa sa, experimentează să scape, dar de cele mai multe ori nu reuşeşte.
Un alt preparat renumit al opiului este heroina, care cauzează o dependenţă foarte rapidă. Acţiunea ei euforică e mai scurtă decâ a morfinei.
Cocaina este un alcaloid obţinut din frunzele de Erytroxylon coca, un arbust originar din Peru. Uzitată ca şi drog, cocaina este prizată pe nas, datorita proprietăţii ei de a trece uşor de bariera mucoaselor şi datorită bogatei vascularizaţii la acest indice ; din pricina acestei vascularizaţii se produc leziuni ale septului nazal care pot ajunge până la necroză şi perforaţie. În prezent, din cocaină s-a produs un derivat, “kack”, căruia I se atribuie un efect şi mai puternic. Prizarea de cocaină determină o stare de euforie, de bine, cu dispariţia senzaţiei de foame şi oboseală (cultura de coca a fost stimulată de conquistadorii spanioli pentru că permitea indigenilor să muncească până la epuizare fără hrană) ; se adaugă o senzaţie de vioiciune, de vigoare, îndrăzneală, cu senzaţia de uşurinţă în gândire. În acest timp individul prezintă o stare de hiperactivitate şi hiperexcitabilitate genitală. În faza de toxicomanie apare delirul, halucinaţiile, tulburările motorii. În final se ajunge la decădere fizică şi morală, dupa 5-10 ani de folosire a drogului.

B. Toxice care provoacă starea de beţie
Pe aproape etanol (alcoolul propriu zis), există o gamă întreagă de produşi care duc la o stare de beţie, mulţi dintre ei solvenţi organici. Benzenul de exemplu provoacă o stare de beţie caracterizată prin excitaţie, agitaţie, apoi ameţeli, mers nesigur, pierderea autocontrolului. Acesta laolaltă cu alţi solvenţi (cloroform, eter, cloral, derivaţi organocloruraţi) ajută ca agenţi etiologici în toxicomania numită “gluare” (glue=lipici) care s-a răspândit fără întârziere la noi în ţară în ultimul timp, prin inhalarea unor soluţii de cleiurisintetice şi paste de lipit din pungi de plastic ermetic aplicate pe orificiile respiratorii (la noi bunul numit ”aurolac”). Preţul accesibil, uşurinţa procurării a confecționat ca acest mod de drogare sa se răspândească extrem de rapid, la vârste incomparabil de tinere; şi în acest caz se manifestă necesitatea imperioasă de drog şi tendinţa de creştere a dozelor.

C. Pshihodislepticele
Numite şi halucinogene, acestea produc viziuni despre a căror realitate consumatorul este convins.
Şi aceste droguri sunt de origine vegetală, fiind de întocmai faimoase din cele mai vechi timpuri de amerindieni. Dintre acestea menţionăm: mescalina (extrasă din cactusul Peyotl), psilocibina (extrasă din ciuperca Conocybe şi Psilocybe) ambele cultivate în special în Mexic, din fericire, nu extraordinar de răspândite. O răspândire grabnică şi un consum relativ mare l-a avut un derivat de acid lisergic descoperit sintetizat întâmplător de firma de medicamente Sandoz, numit LSD-25; consumul lui e în scădere azi, lucru important, el fiind numit “bomba atomică a drogurilor”. Doza activă a acestuia este de sute de ori mai mică decât a altor droguri; LSD este cel mai puternic halucinogen, se administrează pe cale bucală sau intravenos. După administrare se constată o depersonalizare (individul este o altă persoană, din afara prorpiului corp, senzaţie trăită ca realitate), tulburări vizuale trăite ca reale: lume grotesc colorată în culori de verde şi albastru, diformităţi; episodul este urmat de un somn cu amnezie (uitarea faptelor reale).
Halucinogenul cel mai răspândit şi cel mai vechi – cel mai ieftin de altfel – este cânepa indiană (Canabis indica). Există azi zeci de milioane de consumatori pe toate continentele. Dacă opiul aparţine Orientului Îndepărtat, în rarisim China, canabisul este pentru Orientul Mijlociu si apropiat ceea ce alcoolul este pentru Europa. Mulțimea musulmană a venit de mult timp în atingere cu această plantă, pe care a integrat-o în civilizaţia sa. Materialul finit care se fumează se numeşte marijuana, dacă este mâncat se numeşte haşiş (numele de “hasasin” vine de la luptătorii din Liban, sec. XIII, care sub influienţa drogului săvârşeau acte de o mare cruzime). Acest drog dă o stare de beţie, cu euforie, drogatul râde sau zâmbeşte, cu supraactivitate motrică, în care judecata nu este afectată, dar controlul faptelor sale este mult mai redus. Haşişul folosit timp îndelungat duce la degradare fizică şi psihică.

D. Alte medicamente
Sunt două clase absolut opuse de medicamente : excitantele sistemului nervos centra, respectiv deprimantele lui, adică barbituricele. Acestea au o strânsă legătură între ele, constituindu-se într-un cerc vicios : primele se iau pentru a sta treaz şi a avea performanţe fizice şi psihice, celelalte pentru a putea dormi după aceea ; pentru a-şi reveni a doua zi se iau primele, etc.
Stimulante ale sistemului nervos central sunt si cofeina, teofilina si teobromina, care se găsesc în vegetale de cafea (coffea arabica) ceai (Camellia thea) şi Teobroma cacao. Dependenţa de acestea e limitată (nu pune probleme individuale sau sociale).
Stimulantele sitemului nervos central sunt reprezentate în special de amfetamine, cu consecință intens, senzaţie de minte proaspătă, bună dispoziţie, concentrare mărită, înlăturarea senzaţiei de oboseală, nevoia de somn e îndepărtată, îmbunătăţeşte activitatea sportivilor (este o substanţă dopantă). La acestea se sporește încă unul, nespus de marcant : efectul anorexigen (pierderea poftei de mâncare). La noi în ţară s-au scos din uz.
La polul opus se situează barbituricele deja amintite, care pot da dependenţă la persoanele receptive după numai 10-12 zile de tratament.
Tratamentul toxicomaniilor este îndelungat şi grevat de eşecuri ; el se adresează organismului ca fiinţă biologică şi omului ca fiinţă superioară şi socială ; reinserţia este cumplit de dificilă.
În România problema drogurilor este de o amploare mai scăzută decât în alte ţări ale lumii, dar în creştere, ceeae ce se datorează deschiderii spre Europa, ţara noastră fiind considerată o punte de legătură între pieţele mondiale ale lumii.
În paralel cu dezvoltarea rutelor de tranzitare a drogurilor, în România a început să se consolideze şi o piaţă a drogurilor, acestea începând să se vândă la nivelul dozelor în locuinţele dealeri-lor, în discoteci, baruri, şcoli şi pe stradă. S-a observat că în mediile universitare se consumă mai mult opiaceele, cocaina şi droguri sintetice, în mediul liceal consumatorii preferă cu precădere cannabisul. Pe de altă parte, categoria de vârstă predispusă la consumul de droguri este între 16 şi 28 de ani. În foarte numeroase cazuri se sare direct de la droguri uşoare (cannabis şi marijuana) la heroină şi asta din cauza preţurilor promoţionale practicate de dealeri sau chiar datorită ofertelor gratuite. Un alt fapt îngrijorător este apariţia în România a unor cantităţi din ce în ce mai mari de droguri sintetice, sub forma comprimatelor de amfetamină, LSD şi ecstasy a căror provenienţă este Europa Occidentală.
Drogul constituie o problemă socială, generând sărăcie, hoţie, prostituţie, şantaj, corupţie, crimă, terorism.
Decizia de a consuma sau nu droguri îi aparţine fiecăruia, însă înainte de a lua prima doză individul trebuie să fie conştient de riscurile la care se supune pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE : MEDICINĂ LEGALĂ, Conf. Dr. Ştefan Florian

:lol:

_________________
Comentariile mele au doar scop informativ,ele nu pot inlocui vizita la medicul specialist!